Nu stiu...Dar ei au spus ca noi apartinem acestei lumi.As vrea sa iti spun si cine dar nici asta nu stiu.."Ei"...Si atat..Nu indraznesc sa spun "El"pentru ca sincer e prea mult pentru ceea ce pot eu.....
Ratacesc printre gandurile tuturor in timp ce pasesc pe asfaltul rece...Ratacesc printre oameni,ratacesc printre cei care sunt parte din mine vrand nevrand si de fiecare data cand calc intr-o multime ma uit in stanga si in dreapta si simt privirile lor...Si atunci imi dau seama cat de simpla si mica e .."lumea"asta,a noastra...Atunci cand nimic nu e deosebit,cand totul este ca un oarecare"ieri"din viata mea..Atunci cand realizez ca acel"ieri"din viata mea este acelasi "ieri"cu cel din viata ta sau a oricarui altcuiva..Alergam disperati sa atingem apogeul vietii noastre,sa vedem totul sau poate pur si simplu stam si asteptam sa se intample ceva,orice....Eu asta fac...Eu astep sa vina cineva in viata mea si sa-mi spuna ca e loc de schimbari..Sa-mi spuna ca pot fii altfel..Nu pentru ca acest lucru imi este imposbil,nu pentru ca nu pot din propria-mi natura a fii altceva decat ceea ce arat ci pentru ca inauntrul meu astept cu nerabdare..PERMISIUNEA de a fii EU..Permisiunea de a merge pe strada si de a zambi fara oprire,de a afisa un zambet tampit si fara sens,de a imi musca buza la revederea unui lucru care-mi face placere,de a lacrima in amintirea unui om care a facut parte din viata mea iar acum nu mai e,de a strange in brate un prieten vechi,pe care l-am cunoscut intr-o seara de vara racoroasa,iar el ca sa ma-ncalzesc mi-a daruit o manusa ale carei degete erau taiate dar pe care o mai am si acum dupa cativa ani buni...Astept permisiunea de a vedea lucrurile asa cum le vad eu in sinea mea...Pentru ca cineva m-a invatat candva ca se poate face primavara cu o floare...Dar o floare nu apare unde pamantul a secat indiferent cate lacrimi ai varsa,o floare nu apare langa copaci uscati,o floare nu apare decat in interiorul unui suflet racit dar a carui flacara demult apusa inca mai mocneste...O floare poate reaprinde ceea ce a fost candva inauntrul oricaruia....Dar fiecare floare din lumea asta astepta permisiunea...Si pentru a i da permisiunea,atunci cand te-a ales trebuie pur si simplu sa stii sa zambesti si sa accepti ca poate fii altfel decat este..
Traiesc intr-o lume rigida,lipsita de dorinta,de speranta,unde in fiecare zi te lupti pentru mai mult decat ai...Traiesc intr-o lume unde circumstantele nu iti dau de ales,traiesc intr-o lume care-si pierde focul interior,fiecare jucandu-si propria viata...
Pasesc din nou in lumea de-afara inconjurata de oameni,temandu-ma ca maine totul va muri,temandu-ma ca nimeni nu se va ridica sa apere sufletele noastre...Pentru prima oara ma tem ca sunt singura fara sa vreau....Si uitandu-ma in jurul meu ca o ultima idee pe care indraznesc sa o scriu,ma uit in jurul meu si ii pot justifica...Si ei sunt singuri....
Seara,fug din lumea de-afara,ma refugiez si inchizand ochii ma sedez amabil printre gandurile si zambetele bune inchise in amintiri ale unei singure fiinte dragi mie,ale singurei fiinte care stiut dupa atata timp sa spuna acel "da"de care aveam nevoie..
Dimineatza alerg cu teama,disper,spre el,de fiecare data temandu-ma sa nu fii fost inghitit de lumea de-afara..De ar stii,ar fii ceva...Dar cand il revad,trag aer in piept si il imbratisez fara a vorbi multumindu-i in mintea mea,in inima mea,in sufletul meu...Dar acum e dus departe cu gandul si nu numai;si ma tem in fiecare zi ca sufletul pe care eu am ales sa-l salvez va cadea....Si atunci voi inchide ochii pentru ultima oara gandindu-ma ca am dat gres...
