A trecut mult timp de cand nu ti-am mai auzit vocea....Parca o vesnicie....Stau intinsa pe covorul moale din camera mea...Am stins lumina,am inchis televizorul...S a facut liniste,ca sa te pot auzi....Dincolo de usa te plimbi prin camera-mbracata-n alb dintr-un colt in altul ,cu parul carunt si mainile-ti muncite....Dincolo de usa mea,esti tu ,sprijinindu-te-n reapaos de spba fierbinte,cu ochi inlacrimati....Te apleci usor peste masa de lemn si privesti surprins telefonul care suna neincetat....Eu zambesc pentru ca stiu ca iti voi auzi vocea,ma simt de parca as fii complotat cu cel de la capatul firului..Pentru trei minute sunt fericita ,dar ai inchis,lasand iar tacere intre noi.....Si parca te vad din nou ,sprijinit,cu lacrimi in ochi,cu mainile impreunate,privind in gol..Si atunci stiu ca simti ca ai pierdut ceva din tine ,stiu ca te gandesti la mine....Dar durerea din sufletul meu se intinde,imi acopera gandurile stiind ca inca mai ai de dus cu tine suferinte si dezamagiri,stiind ca nu s a terminat aici ,ca nu peste mult timp poate ma vei ura,ma vei renega..Dar eu nu voi avea nimic de spus atunci,nu voi avea dreptul de a ti explica ,nu voi stii cums a te fac sa vezi ca am fost unealta in mana altora,dar ca am realizat mult prea tarziu..Dar oricum nu vreau sa stii asta pentru ca ar insemna o suferinta in plus,o dezamagire in fata faptului ca n am putut sa fiu ncii macar jumatate din ce ai fost tu,din ce esti tu..Si-mi vei renega sufletul oricum,nu am incotro,e prea tarziu sa mai vorbesc,iar atunci ca o ultima suflare...Loc de"inapoi"nu va mai fii,cale de-ntors....
Dar eu m-am pierdut printre randuri,m-am pierdut printre vise si ganduri..Amintirile-mi zac in sufeltu-mi cavou....Pentru ca ei nu vor stii ce mi-ai spus tu mie ani de-a randul,de la par negru la par argintiu..Ei nu vor stii,si poate nici tu nu ami stii ca eu sunt tu si tu esti eu....
Cand esti plecat,ating anii scrijeliti in pereti,plimbandu-mi varfurile degetelor pe fiecare adancitura,pe fiecare ridicatura,pe fiecare culoare a zidurilor...Imi las amprenta "de azi'...Intru in camera-mbracata-n alb,ma intind in pat mirosind asternuturile de matase..Reci si alunecoase le strang in pumn si las roua de pe obraz sa le pateze in amintirea zambetelor desenate acum in ganduri,a rasetelor ce mi-au insemnat copilaria alaturi de tine ,a privirilor calde adapostitesub genele tale lungi si negre....Si voi imortaliza ACEA privire intunecata,ochii tai care au vazut prea multe ca tu sa mai poti fii fericit.....Iar cuvintele tale inca mai dor intrupate in promisiuni desarte...."Eu te voi invata tot ceea ce vei vrea vreodata sa stii:sa fii copil,sa fii adolescenta,sa fii femeie,sa fii mama....""Eu te voi invata sa alegi ce e mai bun pentru tine"..."Eu voi fii acolo..."...Sau nu..



"Cand n-ai sa ma ami chemi,va fii ecoul slab,si camera de zi va fii-mbracata-n alb..Cand n-ai sa ma ami chemi,va fii ceasul stricat si multe sensuri noi pe chipul hasurat..."

Ranetti Andreea