Dureros in lacrimile mele si adanc in sufletul meu este ca a ajuns sa ma orbeasca soarele celorlalti. Cand in intunericul meu , gasesc culcusul de mucegai ce-i calduros si umed imi amintesc ca nu sunt fericita. Ma complac in panza mea si rad spunandu-mi ca am avut si zile mai bune. Mai las sa curga 2,3, 4 lacrimi si apoi ma mint ca sunt fericita.
Dimineata cand ma trezesc ma doare roua frunzelor pe coapsele secate de prea multa fericire si-mi taie respiratia aerul prea proaspat pentru un suflet greoi, plin de regrete. Mai stau in pat, mai fumez o tigare, mai trag un crac de pantalon dezgustata de paloarea picioarelor, mai machiez un ochi sa accentuez un cearcan, mai ard un fir de par, mai scrumez in poala.
Dureros in secatuita-mi fire e lenea ce-n loc sa-mi arda calorii ma impinge spre obezitate;lenea de a face ceva pentru a nu fi dezamagita din nou. Cand in linistea mea imi amintesc nerealizatul si realizatul plang din greu cu lacrimi invizibile si-mi storc inima de-atata apa sarata ce-a strans, saraca.
Noaptea ma umilesc iar el stie. Dureros e nodulul sperantelor incalcite din inima mea si al rugamintilor desarte din sufletul meu. Noaptea ma doare sunetul animalelor cu roti si al fluturilor debusolati, al greierilor... Ma doare fantoma mea si ma doare a ta si ma doare ipohondria genunchiului blegit si al orgoliului schilodit.
Dimineata vine iar, Ira Algor, iar tu nu mai esti Ira, esti Nihil!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment