N-are sens sa-ti dau un titlu

"Ai retezat orice urma de umanitate din mine"

Macar n-am stat sa macin cu fiecare zi care trece, in propria mea indecizie, cate un pic din tine. Sa vezi atunci ce placut e sa-ti simti sangele turband in vene in timp ce ti se ingroasa iar arterele nu mai respira. Tic-tacul ritmic se transforma in lovituri de toba. Ti se invinetesc buzele iar ochii iti ies din orbita, durerea de cap nu exista, e totul amortit. Zvacnesc tamplele si in tine rascoleste ura din intreaga lume.
Am sa primesc un premiu pentru cata ura exista in mine, voi sarbatori zilele iadului. Eu sunt o veterana in de-ale nefericirii, tu biet copil, crezi ca ti-am cauzat durere pentru ca nu stii ce e. Ai rupt cate o petala sa o pastrezi amintire, acum tineti-o, n-am nevoie. Dezgolita in miezul iernii ma simt ruda cu soarele de vara si tanjesc la o gura de vin fiert. Si fiert sa-mi alunece pe gatlej sa dea o lovitura in toba si in zvacnirea de moment, rosul in obraz. Te-as ura daca as mai avea timp ramas, dar ma scurg si eu spre ultima picatura de umanitate si trebuie sa-mi savurez mirosul vietii de ieri. Crezi ca stii despre ce vorbesc, dar habar nu ai. O sa-mi ramana intiparita in oase durerea si ura pe care mi-ai dat-o in schimb pe cate-o petala. Ti se parea frumoasa si stralucitoare dar s-a ofilit. Si prima si a doua si a treia si toate celelalte. Acum ai plecat ca vezi doamne, nu te mai pot iubi. Nu-i nimic, sunt flori destule! Iar tu esti mai uman decat crezi!







Cu multa mahnire, Ira Algor